"L-ai asteptat vreodata atat de mult incat ai crezut ca nu mai vine?"..."L-am asteptat...imi pierdusem speranta...ma amagise de atatea ori incat nu mai credeam in el...pentru un gram de speranta ii daruiam un ocean de iubire...imi spuneam mereu " va rasari soarele si pe strada mea"... daca drumul pe care eram mi se inchisese..poate ca nu era drumul pe care trebuia sa alerg spre vis...spre visul meu...m-am oprit. Am privit o clipa in urma...si nu l-am mai vazut. Mi-am spus "Poate nu e timpul meu..." de aceea in viata mea era mai putin bine,mai mult rau...si totusi...e un timp pentru toate. 
     Venise timpul sa stau,venise timpul sa plec,venise timpul peste toate sa trec. Venise timpul sa vreau, venise timpul sa pot, venise timpul sa fiu uitata de tot. Venise timpul sa am,venise timpul sa cer, venise timpul sa sper!
     Mi-am dat seama ca oricine ai fi...oricand e timpul...sa iubesti!
     Nu m-am putut impotrivi...cuvintele mi-au secat...oricum prea multi ochi s-au inchis incet, incet peste mine. Era timpul sa descopar ochii lui. Si mi-a fost de ajuns...de atunci am inceput sa scriu alta poveste...o poveste fara sfarsit... Am citit increderea in ochii lui...si mi-a dat putere sa o iau de la capat...sa visez din nou. Sa iubesc din nou. Doar pe el. Doar din vina lui. Doar pentru el.
      Am vrut sa-i spun ceva. Orice. Sa-i multumesc pentru ca a aparut atunci cand aveam mai mare nevoie de el. Am talmacit cateva cuvinte...dar pentru prima oara cuvintele imi erau inutile iar sensurile lor absurde. Singura cale de a-i multumi era sa-l iubesc...si asta am facut. L-am iubit. Il iubesc...prin el supravietuiesc...respir...si ma trezesc. Am uitat demult de mine. Pentru mine nu mai contez. Stiu ca exista mereu cineva langa mine pentru care insemn mai mult decat esenta infinitului ce ne inconjoara. Simti asta cand impartasesti acelasi sentiment. Abia atunci esti pe deplin fericit. Cu toate ca iubirea nu inseamna fericire, ci cat mai putina nefericire.
      L-am sarutat si am plecat. Impreuna pe acelasi drum..."